Căutare

Toate procedurile

Schimba ora Programări

Inchide

Programează Consultație

Atenție! Data și ora exactă a programării va fii stabilită telefonic, apoi vă va fi comunicată verbal dar si pe e-mail.

Programează serviciu medical

Cerere o ofertă medicală

Cerere serviciu medical

Analiza detaliată

Analiza detaliată

Răspuns

Răspuns


Staza duodenala - simptome, complicatii, diagnostic

Buican
Buican

13 Jun 2021

eye-glyph Vizualizări: 1143

Distribuie Articolul

Staza duodenală este un sindrom radio-clinic.

Radiologic, ea se definește prin întârzierea evacuării substanței, care în mod normal se elimină fără oprire, în 15-30 secunde. Dacă substanța opacă întârzie mai mult de 30 secunde se constată staza, iar dacă întârzierea este între 10-15 minute, se vorbește de stenoză duodenală.
Staza duodenală poate fi totală, ori parțiala. Cea parțială poate fi bulbară, descendentă, transversă. Se discută și despre existența unei staze ascendente, în porțiunea duodenală spre flexura duodeno-jejunală, însă de obicei aceasta se confundă cu cea transversă, formând un singur segment. Staza duodenală descendentă poate fi supra- ori infravateriană. Staza transversă dă de obicei o retrodilatație manifestă duodenală.
Clinic, staza se definește prin sindromul duodenal, cu participarea întregului organism, ceea ce ne îndreptățește să considerăm staza duodenală ca o boală generală cu predominanță duodenală.


Simptomatologie
Se caracterizează printr-un sindrom dispeptic periodic cu caracter capricios și tenace. Se compune din simptome, unele proprii, altele datorită suferinței simultane a organelor vecine (ficat, pancreas) sau de la distanță (glanda suprarenală, măduva hematogenă) și altele din partea sistemului nervos. Simptomele dispeptice, deși nu sunt patognomice, prin frecvența și asociația lor sunt revelatoare. Greața este foarte frecventă și apare de obicei între orele 9 și 12, având uneori un caracter bifazic. Uneori se observă pirozis la trezirea de dimineață. Rareori, greața poate dura mai multe ore, iar vărsăturile survin foarte rar. Un alt simptom este senzația de plenitudine post-alimentară ori în cursul mâncării. Aceasta se menține 1-2 ore și dispare abia în perioada de evacuare înaintată a stomacului. Bolnavul este inapetent, spre deosebire de ceea ce se observă în dispepsia ulceroasă. Balonarea epigastrică cu senzația de plenitudine post-alimentară este însoțită de fenomene din partea sistemului nervos, caracterizate mai ales printr-o stare de excitabilitate ori de depresiune. Această stare dispeptică este de lungă durată, având un caracter continuu, cu scurte perioade de acalmie, dar nu de dispariție completă. Uneori survin crize dureroase cu o durată de 2-3 zile. Crizele apar mai ales noaptea, fiind însoțite de pirozis, de un refuz al alimentelor și de o stare de depresiune psihică. Greața matinală și senzația de balonare postprandială sunt semnele care atrag atenția supra stanei duodenale. Pofta de mâncare este capricioasă, mai deseori diminuată, constipația este frecventă, întreruptă la intervale mari de descărcări diareice. Rareori survin dureri foarte intense, adevărate crize duodenale luând forma unor celialgii cu iradieri intense în întreg abdomenul și extremitățile superioare și inferioare. Alteori, aceste crize duodenale se prezintă sub forma unor vărsături periodice cu durată de 2-3 zile, însoțite de o astenie fizică și psihică foarte accentuată. Aceste crize sunt adeseori asociate cu semnele unei tetanii latente, observate frecvent în afecțiunile duodenale. Acestui sindrom dispeptic duodenal i se pot adaugă simptome care trădează participarea marilor organe digestive. Astfel, pot exista semne de suferința din partea ficatului și a căilor biliare (subicter, somnolență postprandială), din partea pancreasului ( emaciere, tulburări glicoreglatoare manifestate prin mici semne de hipoglicemie, ori chiar stări grave hipoglicemice cu apariție în jurul orelor 7 și 8).
Suferința glandei suprarenale se trădează printr-o hipotensiune netă și o stare de astenie musculară accentuată, iar cea a măduvei oaselor mai deseori printr-o anemie de grad mijlociu. Din partea sistemului nervos central se constată o stare de astenie, o fatigabiliate psihică, anxietate, fobii, iritabilitate, insomnie o și o incapacitate de activitate intelectuală.
Acestui sindrom dispeptic colorat cu simptome din partea ficatului, pancreasului, glandei suprarenale, măduvei oaselor și a scoarței cerebrale, i se adaugă simptome multiple, generale, datorate suferinței întregului organism prin intoxicație duodenală.

Sindromul general se caracterizează prin subfebrilitate (37-37,5°C), cu fiori în orele de după masă, printr-o emaciere care se oprește la un anumit grad, cefalee adeseori cu caracter de migrenă, prurit, urticarie, tulburări menstruale (amenoree, oligomenoree).
La examenul fizic, abdomenul se prezintă adeseori excavat, cu lipsa aproape completă a gazelor intestinale. La palpare el dă senzația unui abdomen cadaveric, ceea ce ar trăda o resorbție mai mare a gazelor intestinale, datorită probabil unei hipotensiuni portale. Rareori abdomenul este destins, balonat, mai ales în stazele duodenale cu o participare evidentă a ficatului. Se constată o sensibilitate netă a punctelor paraombilicale în dreapta și în stânga.
Sondajul duodenal furnizează frecvent un suc tulbure, filant, cu striații sanguinolente, cu un depozit abundent, iar la microscop se constată prezența de leucocite, eritrocite, celule duodenale în placarde și mult mucus. Uneori se pune în evidență o floră microbiană mixtă (coli, enterococ, streptococ, stafilococ).


Semnele radiologice

Se constată de obicei triada: stază, frământare, dilatație. Alungirea timpului de tranzit duodenal este însoțită adeseori de un peristaltism si antiperistaltism viu, adevărată frământare. Uneori peristalstimul este foarte superficial, o adevărată hipotonie. Mucoasa este îngroșată.
Ca semne biologice se constată uneori creșterea azotului neproteic, a polipeptidelor, a rezervei alcaline și diminuarea clorului.


Evoluție și complicații
Staza duodenală are o evoluție continuă, cronică, cu faze foarte discrete de acalmie nesezoniere. De obicei, după un tratament adecvat, sindromul clinic dispare, însă cel radiologic se menține timp foarte îndelungat, ori persistă. Complicațiile sunt relativ rare; se observă mai ales colecistite, pancreatite ușoare, gastrite și enterite.


Forme clinice
După aspectul radiologic se deosebesc: forma bulbară descendentă, forma hipotonică, forma hipertonică, forma diskinetică. După predominanța simptomelor clinice se deosebesc forme dureroase, forme hepatice, forme nervoase, forme dispeptice. După patogenie se descriu forme primare și secundare. Formele secundare vor accentua afecțiunea, căreia i s-a adăugat staza duodenală (apendicită, metro-anexită, colecistită, pancreatită).


Diagnostic pozitiv și diferențial
Simptomele clinice permit un diagnostic de probabilitate, care devine de certitudine prin examenul radiologic. Diagnosticul diferențial se va face cu dispepsiile digestive în general, fie gastro-intestinale, fie hepato-pancreatice. Totdeauna trebuie să se pună în evidență afecțiunea căreia se asociază staza duodenală, cunoscând faptul că adeseori ea este consecutivă bolilor ficatului, apendicelui, colonului ascendent, afecțiunilor genitale feminine, ale mezenterului, căilor limfatice, tulburărilor statice abdominale. Astfel, staza bulbară atrage atenția asupra unei colecistite, iar staza totală asupra unei apendicite sau metro-anexite. Staza transversă inferioară se constată mai ales în afecțiunile apendicelui. În general, diagnosticul radiologic al stazei duodenale atrage atenția asupra eventualității unui focar inflamator abdominal ori asupra unei nevroze cu repercusiune duodenală, așa încât impune un examen concentric și observație clinică riguroasă, pentru descifrarea diagnosticului.

Anatomie patologică
Tulburările funcționale se însoțesc mai frecvent de procese inflamatorii ale mucoasei și ale peritoneului, ori de anomalii ale lumenului duodenal. Alteori se constată obstacole extrinsece prin inserția vicioasă sau inflamația mușchiului Treitz, ori prin compresiunea pediculului mezenteric, ori, foarte rar, prin tumori sau periduodenita unghiului duodeno-jejunal. În toate formele de stază duodenală, mucoasa participă printr-un proces inflamator, rareori cu o tendință spre eroziuni superficiale.

Etiologie și fiziopatologie
Etiologia și patogenia stazei duodenale sunt foarte complexe. Duodenul ocupă o poziție anatomică și funcțională importantă în abdomen, e în relație cu toate organele, sub influența sistemului nervos central și posedă o sensibilitate foarte mare pe cale reflexă la dereglările viscerale abdominale și ale scoarței cerebrale. Relațiile fizio-logice sunt asigurate prin căile nervoase, vasculare și limfatice și mai ales prin întâlnirea medulară a tuturor căilor nervoase din abdomen la nivelul segmentelor D6-D10, care reprezintă nivelul duodenal. Aceste legături întinse viscero-viscerale și viscero-corticale explică faptul că afecțiunile duodenale sunt rar izolate. În etiologia stazei duodenale se găsesc aproape toate afecțiunile abdominale (hepatite acute și cronice, colecistopatii, pancreatite, enterocolite, metro-anexite, apendicite, mezenterite, epiploite); aceasta explică prezentarea stazei duodenale în cadrul unor asociații patologice multiple. Se mai incriminează factori alimentari și toxici (etilism, nicotinism). În patogenie joacă rol factorii mecanici (bride, stenozări, pediculul vascular mezenteric).
Duodenul, prin secreția sa de numeroși fermenți (secretină, gastrină, etc), prin revărsarea celor mai importanți fermenți digestivi și a bilei, fiind un mare colector al secrețiilor digestive, printr-o sensibilitate mare datorită bogăției interoreceptorilor și printr-o reactivitate neuro-musculară particulară, are o însemnătate fiziopatologică de prim ordin, și astfel trebuie considerat ca o parte distinctă a tubului digestiv. Prin kinetica sa foarte complicată (mișcări de pendulare, de torsiune, de segmentare) lumenul duodenului este divizat în mici discuri suprapuse, în care procesele chimice au mers activ, iar gratie mișcărilor peristaltice tranzitul său este foarte accelerat. În duoden, sucul gastric se neutralizează și se alcalinizează și reglează închiderea pilorului pe cale reflexă. Prin secrețiile sale endocrine, duodenul acționează asupra stomacului (gastrină și enterogastronă), pancreasului (secretină), intestinului (enterocrinină), veziculei biliare (colecistochinină), splinei (duodeno-splenică, etc). Prin faptul că este foarte bogat în interoreceptori și având relații foarte întinse cu sistemul nervos central, duodenul pe cale nervoasă și umorală, participă la o serie de tulburări generale, umorale, endocrine (boala Basedow, tulburări ovariene). Relațiile cu sistemul nervos central explică repercusiunile suferinței duodenale asupra scoarței, precum și influența tulburărilor dinamicii cortico-subcorticale asupra duodenului. Stările de încordare nervoasă sau emoțiile mari figurează adeseori la patogenia stazei duodenale. În urma eliberării centrilor subcorticali de sub controlul scoarței cerebrale și a impulsurilor dereglate din această regiune, apar tulburări de motilitate, cel mai frecvent diskinetice. Asinergia diverselor segmente duodenale duce la tulburări de tranzit. Încetinirea evacuării favorizează o dereglare a proceselor chimice de la acest nivel. Produsele chimice anormale astfel rezultate produc o excitație a interoceptorilor si a mucoasei, provocând o reacție inflamatorie cu caracter uneori alergic. În patogenia stazei duodenale, sistemul nervos joacă un rol important. În toate cazurile se va năzui la descifrarea acestui mecanism. În general, staza duodenală, în faza incipientă, funcțională este neurogenă, fie cu punct de plecare periferic, fie central și numai mai târziu, prin alterații morfologice, prin duodenită, prin periduodenită, ea dobândește un substrat anatomic. Unele dintre fenomenele generale ale stazei duodenale sunt datorate resorbției acestor metabolite, rezultate din degradarea insuficientă a substanțelor alimentare, ori absorbției unor fermenți și profermenți care, ajungând în sânge, dau o stare de intoxicație.

Prognosticul stazei duodenale este în general bun. După un timp mai scurt ori mai lung, se obține o vindecare clinică datorită mecanismului de compensare al sistemul nervos, deși radiologic staza persistă. Tocmai această constatare radiologică explica marea tendința la recădere. În general, bolnavul, după un tratament adecvat, recâștigă capacitatea de muncă, însă trebuie sa rămână sub observație, cu un regim alimentar adecvat, cel putin timp de un an.

Adauga un comentariu

Medici care tratează această afecțiune

Dr. Iamu Andrei
Chirurgie generală

Apendicita

Evaluat 0 / 10
Locație: Sibiu
Dr. Calinoiu Stefan George
Stomatologie generală

Abcesele primare ale lojilor superficiale mandibulare , Abrazia dentară , Caria dentara Necroza şi gangrena pulpară

Evaluat 10 / 10
Locație: Bucureşti
Logo

Site-ul NewsMed.ro se adresează oricărei persoane care prezintă interes cu privire la subiecte din sfera medicală şi care decide să nu rămână nepăsătoare atunci când vine vorba de asigurarea propriei sănătăţi.

Contacts

Colaborare:

[email protected]

Publicitate:

[email protected]
Social

Acum ne găsești și pe rețelele de socializare!