Căutare

Toate procedurile

Schimba ora Programări

Inchide

Programează Consultație

Atenție! Data și ora exactă a programării va fii stabilită telefonic, apoi vă va fi comunicată verbal dar si pe e-mail.

Programează serviciu medical

Cerere o ofertă medicală

Cerere serviciu medical

Analiza detaliată

Analiza detaliată

Răspuns

Răspuns


Splenomegalie

Buican
Buican

08 Jul 2021

eye-glyph Vizualizări: 217

Distribuie Articolul

Prin splenomegalie se înțelege mărirea de volum a splinei, constatată prin examen clinic și, în particular, prin palparea abdomenului. Splina normală nu este palpabilă. În stare patologică, mărindu-și volumul, splina depășește loja splenică în care se găsește și apasă unghiul colic stâng și ansele intestinului subțire. Depășind rebordul costal, polul inferior al splinei devine palplabil. Splenomegalia poate fi diagnosticată chiar prin inspecția abdomenului. Se observă o boltire a hipocondrului stâng, care contrastează cu hipocondrul drept deprimat. Palparea însă este metoda indispensabilă pentru precizarea splenomegaliei. După dimensiuni se deosebesc: spline moderat hipertrofice, când polul inferior este palpabil numai în inspirați profunde; voluminoase, când se simte tumoarea în hipocondrul stâng, cu fața anterioară netedă, polul inferior rotunjit și marginea anterioară crenelată; de volum considerabil, când tumoarea împinge peretele anterior, ocupând toată jumătatea stânga a abdomenului, putând chiar depăși linia mediană. Splenomegalia se poate confunda, uneori, cu un rinichi mare stâng, o tumoare a unghiului stâng al colonului și cu hipertrofia lobului stâng al ficatului. Diagnosticul de splenomegalie se completează prin examene radiologice, puncție sternală, examenul sângelui, puncția splenică, proba splenocontracției, probe hepatice, etc. După precizarea splenomegaliei, este necesară și precizarea diagnosticului etiologic. Din acest punct de vedere se pot deosebi mai multe posibilități:
- Splenomegalia din cursul bolilor infecțioase: febra tifoidă, endocardita lentă, mononucleoază infecțioasă, septicemii streptococice.
- Splenomegalii parazitare: malarie, chist hidatic, splenic.
- Reticuloze metabolice sau tezaurismoze - boli constituționale, interesând metabolismul lipidelor și caracterizate prin depunerea de lipide în diferite țesuturi și îndeosebi în splina ( boala Gaucher ) etc.
- Splenomegalii cu hipersplenism ( distrugerea exagerată a hematiilor și trombocitelor ).
- Se mai întâlnesc splenomegalii și în numeroase alte boli.
O splenomegalie asociată cu hepatomegalie sugerează o ciroză hepatică, o splenomegalie cu icter- o anemie hemolitică, iar o splenomegalie însoțită de adenopatie impune suspectarea bolii Hodgkin, a unei limfoleucoze sau a unei mieloleucoze.

Adauga un comentariu

Medici care tratează această afecțiune

Logo

Site-ul NewsMed.ro se adresează oricărei persoane care prezintă interes cu privire la subiecte din sfera medicală şi care decide să nu rămână nepăsătoare atunci când vine vorba de asigurarea propriei sănătăţi.

Contacts

Colaborare:

[email protected]

Publicitate:

[email protected]
Social

Acum ne găsești și pe rețelele de socializare!