Căutare

Toate procedurile

Schimba ora Programări

Inchide

Programează Consultație

Atenție! Data și ora exactă a programării va fii stabilită telefonic, apoi vă va fi comunicată verbal dar si pe e-mail.

Programează serviciu medical

Cerere o ofertă medicală

Cerere serviciu medical

Analiza detaliată

Analiza detaliată

Răspuns

Răspuns

miercuri, august 10, 2022

Pneumotorax – simptome, tratament

NewsMed
NewsMed

04 Apr 2018

eye-glyph Vizualizări: 2842

Distribuie Articolul

Pneumotorax – Generalități

Prin pneumotorax se înțelege acumulare de aer în cavitatea pleurală, adică pătrunderea aerului între cele două foițe pleurale care învelesc plămânul. În funcție de cantitatea de aer pătrunsă între foițele pleurale, pot apărea disfunții la nivel respirator sau cardiocirculator. Prin urmare, pneumotoraxul necesită o atitudine rapidă și un tratament eficient. Pneumotoraxul este de trei tipuri: pneumotorax închis, deschis și sufocant sau cu supapă.

Pneumotorax – Etiopatogenie

În funcție de etiopatogenitate, pneumotoraxul poate fi:

1.       Primar, care face referire la pneumotoraxul idiopatic și recidivant. Acestea apar prin distrugerea unor bule de emfizem, predominant în lobii superiori. Bărbații cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani sunt cei mai vizați de această patologie.

2.       Secundar. Acesta este pneumotoraxul apărut în urma unui traumatism toracic sau a unor boli pulomonare deja existente, precum tuberculoză sau bronhopneumopatie obstructivă cronică.

Pneumotorax – Clasificare

Pneumotoraxul poate să fie:

–          Închis:

Calea de comunicare dintre plămâni și pleură se închide după ce pătrunde aerul în pleură. Presiunea dintre foițe rămâne negativă, aerul este absorbit, iar plămânul se mărește.

–          Deschis:

Calea de comunicare dintre plămân și pleură rămâne deschisă, ceea ce înseamnă că aerul intră în inspir și iese în expir. În această situație, presiunea dintre foițe este egală cu cea atmosferică, iar plămânul își păstrează dimensiunile.

–          Sufocant/cu supapă:

Și în această cauză, plămânul comunică cu pleura, însă comunicarea este mai mică. Aerul poate să intre în pleură în inspir, însă nu poate să iasă în expir. Se comportă exact ca o supapă. Acest tip de pneumotorax poate duce la colabarea plămânului spre hil, la insuficiență respiratorie acută, la colaps circulator și la împingerea mediastinului spre plamânul opus.

Manifestarea clinică a pneumotoraxului

Această patologie poate să fie atât simptomatică, cât și asimptomatică. În cazul pneumotoraxului asimptomatic, acesta este descoperit radiologic întâmplător. Pneumotoraxul simptomatic debutează brusc și se manifestă prin: durere toracică intensă, asemnătoare unui junghi, tusă iritativă, dispnee și colaps sau sincopă, în cazul pneumotoraxului cu supapă.

Investigații necesare la pacienții cu pneumotorax

1.       Examenul obiectiv

Acesta constă în cele patru manevre:

-inspecție: partea bolnavă de torace este bombată;

-palpare: ampliațiile respiratorii sunt diminuate pe partea bolnavă a toracelui, și prezintă freamăt pectoral abolit;

-percuție: hipersonoritate pulmonară;

-auscultație: murmur vezicular abolit, suflu tubar amforic, voce amforică.

2.       Investigații paraclinice

Examenul radiologic este obligatoriu și util deoarece el evidențiază prezența aerului în cavitatea pleurală și arată dacă plămânul este colabat parțial sau total. În funcție de acest aspect, știm dacă pneumotoraxul este parțial sau total

Computer tomografia este o altă metodă de diagnosticare a pneumotoraxului. Aceasta permite aproximarea volumului de aer din cavitatea pleurală, dar și localizarea topografică în caz de pneumotorax parțial. De asemenea, tomografia computerizată ne ajută să și apreciem evoluția pneumotoraxului.

Pneumotorax – Tratament

Scopul tratamentului pneumotoraxului este eliminarea aerului din cavitatea pleurală. Acest tratament depinde de cantitatea de aer acumulată între foițe.

Dacă aerul ocupă mai puțin de 20% din cavitatea pleurală, este recomandat repausul, urmat de cele mai multe ori de vindecarea spontană. În tot acest timp, pacientul este sub o atentă supraveghere clinică și radiologică. Dezavantajul acestui tratament constă în apariția recidivelor.

Un alt tratament al pneumotoraxului este pleurotomia. Această metodă constă în introducerea unui tub de dren între cele două foițe pleurale prin spațiul intercostal V pe linia axilo-mediană sau prin patul costal, după rezecția unui fragment de coastă. Această metodă este indicată atunci când aerul ocupă peste 30% din cavitatea pleurală, când pacienții prezintă patologie cardiacă sau sunt diagnosticați cu bronhopatie obstructivă cronică sau la pacienții care tolerează greu pneumotoraxul. Această metodă, dacă este folosită ca metodă unică, nu impiedică apariția recidivelor.

Adauga un comentariu

Medici care tratează această afecțiune

Dr. POPESCU LELIA MARIA
Pneumologie

Bronhopneumopatia cronica obstructiva (BPOC)

Evaluat 0 / 10
Locație: Craiova
Dr. RUSU CAMELIA
Neonatologie

Sindromul de detresa respiratorie a nou-nascutului

Evaluat 0 / 10
Locație: Oradea
Logo

Site-ul NewsMed.ro se adresează oricărei persoane care prezintă interes cu privire la subiecte din sfera medicală şi care decide să nu rămână nepăsătoare atunci când vine vorba de asigurarea propriei sănătăţi.

Contacts

Colaborare:

[email protected]

Publicitate:

[email protected]
Social

Acum ne găsești și pe rețelele de socializare!