Termenul de bruxism provine din expresia grecească brychein odontas care înseamnă scrâșnirea dinților. Bruxismul, in glosarul american -American Academy of Orofacial Pain, este definit ca o activitate parafuncțională care include măcinarea, scrâșnirea sau încleștarea dinților în afara acțiunilor funcționale (mâncat, vorbit, înghițit). Bruxismul afectează dinții și tratamentele dentare realizate de medicul dentist.

Clasificarea bruxismului

Bruxismul se poate întâlni pe parcursul zilei și se numeste awake bruxism/bruxism diurn sau în timpul somnului de pe parcursul zilei sau nopții, numindu-se sleep bruxism. Awake bruxism este o încleștare a dinților semi-voluntară, fiind provocată de stresul zilnic asociat problemelor familiale sau profesionale. Sleep bruxism este un comportament oromandibular definit ca o mișcare stereotipă de scrâșnire și/sau încleștare a dinților pe parcursul somnului.

Etiologie

Bruxismul are o etiologie multifactorială, fiind influențat de interferențele ocluzale (contacte dento-dentare nefuncționale), de factori psihosociali (stresul sau anxietetea) și de afectări patofiziologice ale neurotransmițătorilor cerebrali sau ale nucleului basal.

Studiile recente au confirmat că nivelul stresului emoţional este cel care are o influenţă decisivă asupra activităţii musculare parafuncţionale. Stresul emoţional induce creşterea tonusului musculaturii şi declanşează activiatea parafuncţională. Felul în care pacientul recepţionează tipul şi intensitatea factorului stresant variază individual şi depinde de nivelul stresului perceput.

Evaluare și diagnostic

Deși bruxismul nu este o afecțiune ce amenință viața, poate influența calitatea vieții prin probleme dentare ca uzura dinților, fracturi dentare și ale restaurărilor protetice, durere orofacială.

Bruxomanii pot prezenta urmatoarele simptome specifice:

hipersensibilitate, pierderea dinților, tulburări alimentare, anxietate, stres și tensiune, depresie, tinitus, otalgii, dureri de cap, migrene, insomnie.

Semnele clinice specifice bruxismului sunt următoarele:

• uzura dentară (pierderea dimensiunii verticale, a înălțimii dinților)
• mobilitatea dentară
• fracturi dentare
• hipercementoză
• limba indentata
• prezenta liniei albe bucale (pe interior, la nivelul mucoasei bucale)
• hipertrofia mușchilor masticatori
• limitarea abilității de deschidere a gurii.

Tratament

Nu există un tratament care să elimine în totalitate bruxismul. Abordarea terapeutică a bruxismului este orientată spre a micşora efectul acestuia, a preveni şi trata efectele sale patologice asupra aparatului dentomaxilar.

Sunt propuse mai multe metode de tratament: terapii psihologice, tratament medicamentos, dispozitive ocluzale şi medicină fizică. Planificarea tratamentului trebuie sa fie indreptată spre înlăturarea cauzei etiologice, a stresului. Rudolf Slavicek afirma că bruxismul este o supapă a stresului, contribuind la descărcarea psihologică.

În ultimii zece ani, terapia utilizând dispozitivele ocluzale a fost cel mai frecvent tratament stomatologic. Studiile au arătat că acestea oferă protecție față de efectele clinice ale bruxismului. Studiile nu au demonstrat în totalitate eficacitatea dispozitivelor ocluzale în reducerea activității musculare asociate bruxismului, însă acestea sunt folosite pe scară largă. Sunt accesibile și ușor de folosit.

Tratamentul de scurtă durată cel mai eficient este cel medicamentos. Antihistamine, benzodiazepine, levodopa (L-Dopa) combinate cu benserazide, pergolide (dopamine D1/D2 receptor agonist), propranolol, gabapentin.

În tratamentul bruxismului trebuie să se implice atât medicul cât şi pacientul. Este foarte important de informat pacientul despre prezenţa şi efectul nociv al bruxismului.