Căutare
Căutare
Toate procedurile
Analiza detaliată
Analiza detaliată
Bolile psihiatrice din perioada perinatală reprezintă o problemă de sănătate publică din cauza prevalenţei, a relativei necunoaşteri a acestui tip de patologie şi din cauza dublului efect asupra mamei şi asupra fătului. Psihopatologia perinatală studiază dificultăţile psihologice şi tulburările psihiatrice care pot surveni în timpul sarcinii şi în postpartum, având consecinţe asupra relaţiei precoce mamă-copil precum şi tratamentele psihotrope care pot fi administrate în timpul sarcinii şi lactaţiei şi efectul lor pe termen scurt, mediu şi lung asupra fătului şi nou născutului, cât şi riscurile care pot apărea la oprirea brutală a tratamentului la debutul sarcinii.
Sarcina, dar mai ales puerperalitatea sunt perioade de vulnerabilitate la apariţia sau reapariţia unor tulburări psihiatrice, schimbările datorându-se unor:
Sarcina protejează de episoadele psihiatrice grave, dar simptomele psihiatrice care se manifestă în această perioadă sunt mai frecvente decât în rândul populaţiei generale. Lehuzia este o perioadă de risc crescut pentru decompensări delirante sau depresii deseori necunoscute dinainte, cu efecte directe şi asupra copilului. Psihiatria perinatală este o disciplină de graniţă între pedopsihiatrie, psihiatrie adultă, obstetrică şi pediatrie. Ea are ca scop abordarea mai multor probleme psihologice: patologia mentală a părinţilor, disfuncţii precoce interactive, formare şi sensibilizare. Are atât un rol preventiv în identificarea populaţiei cu risc înalt psihiatric şi în prevenirea tulburărilor de ataşament cât şi un rol curativ.
Suicidul este o cauză importantă de deces matern în ţări dezvoltate (de exemplu, Marea Britanie). Suicidul matern survine rar în timpul sarcinii, dar este de 4 ori mai frecvent în post-partum decât în timpul sarcinii. Dintre femeile care se sinucid în timpul sarcinii sau lehuziei, în 65% se folosesc mijloace violente şi doar în 35% din cazuri îşi induc o intoxicaţie voluntară cu medicamente. Jumătate dintre acestea erau deja în evidenţa unui serviciu de psihiatrie şi 87% aveau peste 25 ani.
Depresiile antenatale survin la 23% din gravide şi 13% din femei iau un tratament antidepresiv în timpul sarcinii. În timpul sarcinii, se pot manifesta toate formele de depresie:
Simptomele depresive survin în 10 – 20% din sarcini, în trimestrul 1 > trimestrul 2 > trimestrul 3. Există o dificultate de clasificare a simptomelor, probleme metodologice care depind de tipul de chestionar utilizat. Întrebările care trebuie puse pentru depistarea unei depresii perinatale sunt: “În ultimele două săptămâni v-aţi simţit vreodată deprimată?”, “Aţi simţit dezinteres sau neplăcere în realizarea activităţilor obişnuite?”. Factorii de risc nu sunt foarte specifici:
Depresia antenatală reprezintă un factor de risc cert şi consensual de depresie postnatală, dar în proporţie de 10 – 50%. Uneori un episod de depresie antenatală poate reprezenta primul episod al unei tulburări bipolare, în caz de istoric familial particular (depresii, suicid), alteori reprezintă un episod de recidivă.
Anxietatea indusă de sarcină este semnificativ corelată cu un risc crescut de complicaţii obstetricale. Reprezintă un continuum între pre şi post-partum. Nivelul de anxietate e mai crescut în luna a III-a de sarcină şi imediat înainte de naştere. Antecedentele de abuz sexual amplifică semnificativ frica de naştere.
Anxietatea se manifestă în raport cu copilul care se va naşte, cu starea de sănătate, cu normalitatea stării de graviditate sau lehuzie, anxietate în raport cu naşterea şi cu capacitatea mamei de a face faţă la ingrijirea copilului. Deşi, anxietatea este frecventă în timpul sarcinii, ea nu îmbracă întotdeauna aspectul unui atac de panică, iar tendinţele depresive nu sunt de obicei prelungite, asociindu-se cu idei de culpabilitate sau suicidare. Atacurile de panică cresc riscul de a avea un copil prematur sau hipotrofic.
Denumită în trecut şi psihoză maniaco – depresivă, tulburarea bipolară a umorilor interesează 1% din populaţie, cu un raport de frevenţă între sexe de 1 / 1. Pacientele stabilizate sub tratament pot duce o viaţă normală, cu o bună inserţie psiho-socială, episoadele depresive, maniacale sau mixte repetându-se la câţiva ani.
În 2007, s-a făcut un studiu în care s-au analizat 89 paciente cu tulburări bipolare sub tratament care au rămas gravide și s-a constatat că: riscul global de recidivă în timpul sarcinii este de 71%; gravidele care au întrerupt tratamentul cu timoreglatoare faţă de cele care au continuat tratamentul, au făcut de 2 ori mai multe recidive, intervalul liber de boală a fost de 4 ori mai scurt, iar numărul de săptămâni de boală a fost de 5 ori mai mare. Cele mai multe recidive au fost depresive sau mixte şi au apărut în trimestrul I. Oprirea bruscă a tratamentului reduce de 11 ori intervalul liber de boală faţă de diminuarea progresivă a dozelor.
În concluzie, consultaţia preconcepţională la bolnava cu tulburări psihice este obligatorie, are ca scop schimbarea tratamentului, dacă acest lucru e posibil şi se impune înainte şi nu după instalarea sarcinii.
Etimologia cuvântului: „schizein” – scindare şi „phren” – spirit, creier. Aceasta este o patologie mentală frecventă (1%) şi severă, prezentând heterogenitate clinică, cu debut frecvent înainte de 30 ani. Există modalităţi evolutive considerabil modificate, dar un număr mare de paciente cunosc o evoluţie favorabilă.
Fertilitatea femeilor schizofrene e uşor diminuată. Percepţia sarcinii la o femeie schizofrenă este modificată; se manifestă ca: o cunoaştere confuză a stării de graviditate, fără a putea „aştepta un copil”; un refuz: naşterea va determina amputarea unei porţiuni din sine (acces psihotic acut); pacientele pot fi dotate şi cu autentice capacităţi materne. Evoluţia în timpul sarcinii: 59% din femeile schizofrene declară o deteriorare a stării lor în timpul sarcinii, 29% raportează o ameliorare.
Oprirea medicaţiei în timpul sarcinii comportă un risc de recidivă a bolii de 65%. Copiii din mame schizofrene prezintă un risc de două ori mai mare de mortalitate neonatală şi de trei ori mai mare de mortalitate postnatală, aceeaşi tendinţă existând şi pentru copiii din tată schizofren. Frecvenţa prematurităţii şi riscul de restricție de creștere intrauterină este de asemenea mai mare. Sarcina reprezintă un moment privilegiat de anticipare a apariţiei nou născutului, de mobilizare a resurselor umane: familie, medici psihiatri, obstetricieni, pediatri.
Aspectele îngrijorătoare sunt: malnutriţia, absenţa vindecării, automedicaţia, lipsa unei urmăriri corecte şi asidui a sarcinii. Se va organiza încă din perioada prenatală o spitalizare mamă – copil.
Negarea sarcinii constă în faptul că o femeie nu e conştientă de faptul că este gravidă. Negarea trebuie diferenţiată de disimulare. Semnele neuro-vegetative de sarcină sunt absente, morfologic femeia nu prezintă modificări, creşterea în greutate este minimă. Fenomenul poate fi întâlnit la femeile de orice vârstă sau nivel socio – cultural şi nu interesează doar primiparele.
O patologie psihiatrică subiacentă este descoperită doar în 50% din cazuri. Vorbim de o negare parţială atunci când sarcina este diagnosticată înainte de naştere, altfel este vorba de o negare totală. În acest ultim caz există chiar un risc de infanticid. Fenomenul invers îl constituie sarcina fantomă sau pseudo-ciezisul, situaţie în care o femeie cu antecedente de infertilitate, care îşi doreşte foarte mult o sarcină devine convinsă că e gravidă, „îşi induce” amenoreea, creşte în greutate, îşi amplifică distensia abdominală, declară şi este convinsă că simte mişcările fetale, deşi în realitate nu este gravidă. 1% dintre femeile cu pseudo-ciezis ”experimentează” şi un fals travaliu. La ora actuală, examenul ecografic şi dozarea β gonadotrofina corionică umană sangvină permit fixarea cu certitudine a diagnosticului. Tratamentul constă în: psihoterapie, hipnoză, purgative, masaj şi opioide.
Tulburările psihiatrice în post-partum sunt variate, dar sunt trei manifestări specifice ale acestei perioade: post-partum blues, psihoza puerperală după naştere şi depresia post-partum.
Aceasta reprezintă perioada disforică, accident emoţional care survine în primele 3 – 10 zile după naştere, durând de la câteva ore la câteva zile. Prevalenţa acesteia este > 50% din naşteri. Clinic, se manifestă prin: plâns, stare depresivă, de exaltare, de labilitate, de confuzie, depersonalizare, tulburări de somn. Există mai multe scări de evaluare: specifice (Stein, Kennerley şi Gath) şi nespecifice (EPDS – Edinburgh Postnatal Depression Scale), etc. Psihopatologia rămâne controversată: preocupare maternă primară, confruntare cu copilul, ambivalenţa, doliu după sarcină, după copilul ideal, reactualizarea conflictelor arhaice cu propria sa mamă, stresul.
Un post-partum blues sever este predictiv pentru depresia postnatală. Factori favorizanţi pentru post-partum blues sever includ: sindromul premenstrual, sindromul disforic al fazei luteale tardive, antecedente de depresie înaintea sarcinii, elemente depresive în timpul sarcinii.
Tratamentul post-partum blues include: munca în echipă, revalorizare, empatie, timp pentru a asculta pacienta, atitudine călduroasă a celor apropiaţi, asigurare în ceea ce priveşte copilul – plăcerea corporeală a relaţiei mamă – copil. Se recomandă consultaţie psihiatrică dacă afecţiunea devine severă şi durabilă, deoarece prezintă riscul de a evolua către o depresie postnatală.
Acestea reprezintă o urgenţă psihiatrică, având o incidenţă de 1 – 2 / 1000 din naşteri. Se prezintă cu manifestări delirante cu modificări brutale de umori. Apare în primele 15 zile după naştere, până la 1 an, cu un vârf de frecvenţă a 10-a zi post-partum. Se va face diferenţa între psihoza puerperală precoce şi cea tardivă, deoarece au mecanisme fiziopatologice diferite. Psihoza precoce poate fi legată de scăderea brutală a hormonilor placentari, în special a estrogenilor (detalii aici).
Acestea sunt episoade confuzo – delirante, cu un tablou clinic de puseu delirant acut, cu elemente confuzionale de onirism, cu tulburări ale umorilor, stare depresivă cronică sau de exaltare sau mixtă, comportament dezorganizat, susţinut de un sindrom delirant. Apare în absenţa oricărui antecedent.
Se manifestă ca un delir centrat pe sarcină (de negare a maternităţii) sau pe nou născut (sentiment de non apartenenţă sau de non existenţă a nou născutului, copil furat sau schimbat sau decedat).
Evoluţia este favorabilă în 70 – 80% din cazuri, vindecare sub tratament, cu medicamente neuroleptice și / sau antidepresive. În cazuri grave poate conduce la un infanticid. Există riscul de a dezvolta tulburări bipolare.
Elementele precursoare datează din timpul sarcinii, chiar anterior. Simptomatologia este săracă, iar evoluţia este mai degrabă peiorativă. Poate evolua cu decompensare sau să evolueze către un proces schizofrenic. Reprezintă o tulburare a umorilor: 70%, din care 50% sunt delirante (45% melancolice şi 25% maniacale). Apar într-un context de depresie gravă delirantă pe fondul unei tematici devalorizante, ca o tulburare umorală.
Medicamentele antidepresive sunt eficace în aceste cazuri. Psihoza acută apare în 20% din cazuri, tulburările schizo-afective şi decompensarea unui dezechilibru psihotic cronic în 10% din cazuri.
Factori de risc pentru psihoza puerperală tardivă includ: factori psihiatrici (antecedente familiale de bipolaritate sau psihoză puerperală – risc 10%; antecedente personale de bipolaritate sau de psihoză puerperală – risc 35%; prezintă un risc de 100 ori mai mare de recidivă cu ocazia sarcinilor următoare – 25 – 30% din cazuri; 30% din cazuri au prezentat tulburări psihiatrice în antecedentele lor personale sau în timpul sarcinii), factori gineco – obstetricali (primiparitate – 70%, complicaţii ale naşterii), factori endocrini (scăderea rapidă a estrogenilor în post-partum determină o super – sensibilitate a receptorilor dopaminergici), factori genetici (tulburări bipolare în familie).
Psihoza puerperală tardivă prezintă un risc crescut de suicid şi infanticid, un risc de recidivă important – 35% cu ocazia unei sarcini ulterioare.
Depresia postnatală este un sindrom care apare după prima lună de sarcină până la 1 an post-partum. Incidenţa maximă este în săptămâna a 6-a de post-partum, cu un alt vârf de frecvenţă între a 9-a şi a 15-a lună în post- partum. Depresiile postnatale interesează 13% din naşteri.
Formele majore se întâlnesc la 2 – 6% din naşteri, iar formele minore la 6 – 10%. Scala de evaluare este scala de depresie clasică – EPDS (Edinburgh Postnatal Depression Scale). Principalele simptome ale depresiei postnatale sunt:
Aceste episoade sunt agravate seara, recidivează de la o sarcină la alta, mama este depresivă şi se consideră o mamă ”rea”. Frecvenţa tentativelor de suicid este redusă, cu excepţia bipolarităţii şi a dispariţiei sentimentului de a fi utilă copilului (semn de alertă). Clasic, diagnosticul clinic se pune pe: întârziere psiho-motorie, suferinţă morală, astenie, fatigabilitate, delăsare, neplăceri somatice, tulburări de concentrare,
Dificultăţi diagnostice ale depresiei post-partum includ:
Factorii de risc ai depresiei postnatale sunt multipli sunt: principalii sunt psihiatrici (depresie, anxietate) şi relaţionali (conjugalitate, suport social), iar de o importanţă mai redusă sunt factorii de risc socio-economici şi obstetricali.
Evoluţia depresiei postale include:
Consecinţe asupra copilului sunt:
a) interacţiuni precoce:
b) tulburările de comportament întâlnite la sugar pot alerta asupra diagnosticului de depresie postnatală:
c) consecinţe asupra dezvoltării psihice a copilului:
d) consecinţe asupra partenerului:
Depistarea depresiei postnatale se bazează pe: autochestionare (EPDS) – antenatal, postnatal și depistarea factorilor de risc. Tratamentul depresiei postnatale constă în: psihoterapie, grupuri de susţinere, medicaţie psihotropă. Prevenţie depresiei postnatale include: informare, susţinere în maternitate, luare în evidenţă precoce, intervenţii psihologice şi psiho-sociale.
De REȚINUT !!Ca niște concluzii la ceea ce am scris până acum, reținem:
|
|
a) În perioada embrionară
b) În perioada fetală: riscul de prematuritate creşte de 2,5 ori.
c) În post-partum şi alăptare: nu există un risc major, dar se recomandă evitarea alăptării sub litiu.
De REȚINUT !!Ca niște concluzii la ceea ce am scris până acum, reținem că moleculele de primă intenţie în timpul sarcinii sunt:
|
© Copyright 2023 NewsMed - Toate drepturile rezervate.